Banca centrală a Rusiei renunţă la susţinerea nelimitată a rublei

Banca centrală a Rusiei renunţă la susţinerea nelimitată a rublei

Banca centrală a Rusiei a abandonat miercuri politica intervenţiilor nelimitate pe piaţa valutară pentru susţinerea rublei, accelerând procesul de liberalizare a cursului, în urma deprecierii puternice a monedei din ultima perioadă.

Instituţia a anunţat că reduce semnificativ sprijinul pentru rublă, urmând să cheltuiască până la 350 de milioane de dolari pe zi cu intervenţiile pe piaţa valutară, relatează Bloomberg.

Până acum nu exista o limită a acestor intervenţii, iar banca a vândut până la 2,5 miliarde de dolari pe zi, în ultimele săptămâni, pentru susţinerea monedei.

Economistul şef pentru pieţe emergente al Capital Economics, Neil Shearing, a declarat că această schimbare este echivalentă cu trecerea la flotarea liberă a rublei.

Banca Rusiei intenţiona iniţial să treacă la flotarea liberă până la sfârşitul acestui an, dar depreciarea puternică a monedei, provocată de scăderea preţurilor petrolului şi sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, au obligat instituţia să devanseze măsura.

Rubla s-a depreciat cu aproape 25% de la jumătatea acestui an.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`