"Băieţii deştepţi" au cerut despăgubiri de 870 milioane de lei de la Hidroelectrica. Cererile le-au fost respinse
”Băieţii deştepţi” au solicitat despăgubiri în valoare de peste 870 de milioane de lei de la Hidroelectrica, informează Mediafax.
Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al producătorului de energie, a precizat că sumele ar reprezenta despăgubiri pentru beneficii nerealizate în perioada în care Hidroelectrica a activat clauza de forţă majoră din cauza secetei. Pretențiile lor au fost respinse.
Borza a mai precizat că singurul trader de energie care a solicitat despăgubiri ca urmare a denunţării contractelor bilaterale a fost Alpiq Romindustries, care a cerut 527,7 milioane de lei.
Contractele bilaterale de vânzare a energiei produse de Hidroelectrica au „văduvit” compania de stat cu 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza preţurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea, potrivit datelor prezentate anterior de către administrator.
Euro Insol a renegociat contractele încheiate cu Alro Slatina, Elsid, Electrocarbon şi Electromagnetica. Administratorul a renunţat la acordurile cu Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, Energy Holding, EFT AG, EFT România şi Euro P.E.C.
Producătorul de energie se află în insolvență de la începutul lunii august.