Liderul Asociației Furnizorilor de Energie Electrică: România stă bine cu interconectivitatea pe electricitate, dar este surprinzătoare creșterea importurilor

Liderul Asociației Furnizorilor de Energie Electrică: România stă bine cu interconectivitatea pe electricitate, dar este surprinzătoare creșterea importurilor
Sursă foto: Pixabay

România nu stă foarte rău din punct de vedere al interconectivității pe energie electrică, în perioada următoare urmând să fie dată în folosință linia Pancevo-Reșița, a precizat, pentru B1.RO, Ion Lungu, Președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

Întrebat ce proiecte de infrastructură pe energie electrică are România în desfășurare, Ion Lungu a răspuns: „Pe energie electrică există niște obligații de interconectare, să fie 10% din capacitatea națională. Este în construcție și probabil că, în perioada imediat următoare, va intra în funcțiune și linia Pancevo-Reșița, care ar realiza creștere a interconectivității cu Serbia”.

„Cred că în domeniul energiei electrice nu stăm foarte rău din punct de vedere al interconectivității”,a adăugat el.

Ion Lungu a vorbit de creșterea importului de energie electrică, o evoluție ce a avut loc simultan cu creșterea semnificativă a importurilor de gaze: „Ceea ce este surprinzător (…) e faptul că, în ultima perioadă, au fost importurile relativ mari pentru o țară care era eminente o exportatoare de energie electrică. Pe primele nouă luni suntem, cred, cumva spre zero. Adică, cât am importat, atâta am și exportat”.

Întrebat dacă situația se va perpetua, Ion Lungu a răspuns: „Eu cred că în funcție de ce se va întâmpla pe partea de cărbune”.

„Este o mare problemă pentru că, din cauza creșterii alarmante a prețului la certificatele de emisie (…), producția de cărbune nu mai poate să intre în producția de merit. Și atunci sigur că va trebui sa importăm. Rămâne de văzut cum va rezolva Guvernul problema Complexului Energetic Oltenia”, a mai declarat Lungu.

Președintele AFEER a vorbit și de problemele Complexului Energetic Oltenia: „Problemele sunt extrem de complexe și ele trebuie rezolvate rapid. Au fost publicate datele financiare ale complexului care sunt pozitive pentru faptul că nu există obligativitatea cumpărării certificatelor de emisie până la această dată. Această obligativitate este undeva până la începutul lunii aprilie, dacă nu greșesc. Și atunci vor trebui achitate niște sume astronomice, miliardul de lei”.

Ion Lungu s-a și declarat împotriva întreruperii bruște a exploatării cărbunelui, din raționament de securitate: „Este greu să spui așa ceva. Este vorba de securitatea energetică a României. (…) În același timp, am văzut că Germania și Polonia au aplicat pentru niște sume destul de mari de la Uniunea Europeană, care le susține conversia în domeniul minier. În momentul în care se vine cu o propunere atât de radicală, trebuie să se vină și cu o soluție”.

„Eu cred că nu putem să neglijăm faptul că tranziția spre o energie curată este un lucru care se întâmplă (…), dar, în același timp, trebuie și ca Guvernul să militeze pentru obținerea unui suport, pentru ca energia asta curată nu este doar pentru România, ci pentru toți europenii”, a adăugat Ion Lungu.

„Politicienii trebuie să înțeleagă că nu este o chestie de Guvern, ci o chestiune de țară”, a mai spus președintele AFEER.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:39 - S-a încheiat numărătoarea tuturor buletinelor de vot. Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor confrunta în turul 2. Ce diferență de voturi există între Ciolacu și Lasconi
16:29 - Alexandru Dimitriu (USR): „Este foarte important ca toate partidele care sunt pro-europene și pro-NATO să ne susțină, pentru că e în joc soarta României. Avem două variante” (VIDEO)
16:25 - Călin Georgescu declară război hipermarketelor, micromarketelor, mâncării fast-food şi apei îndulcite de tip Coca-Cola
16:24 - Octavian Oprea: Reforma PNL va veni prin liderii care au obținut voturi de la români pe persoană fizică. Românii au dat un vot împotriva actualei clase politice, iar PNL a înțeles lucrul acesta (VIDEO)
16:19 - Gheorghe Ialomițianu: „Ludovic Orban și-a declarat susținerea pentru Lasconi pentru că a considerat că este cea mai bună candidată pentru a duce țara spre drumul european” (VIDEO)
16:09 - Elena Calistru: Există o rețea capabilă să transfere, în turul 2, unele dintre voturi dintr-o parte în cealaltă / Despre succesul lui Georgescu, un candidat cu discurs legionar: Trebuie să investim în educație, tinerii să cunoască istoria României (VIDEO)
16:05 - Omul care a câștigat Cupa Campionilor cu Steaua îl apără pe Călin Georgescu: „Mi se pare o mârșăvie și o idioțenie să-l faci putinist și legionar! Dacă iese Lasconi președinte, plec definitiv din România!”
16:00 - Un turc a ucis 7 persoane, apoi și-a luat viața. 6 oameni erau membrii familiei sale
15:59 - Adriana Bahmuțeanu face noi acuzații grave. Ce s-a întâmplat în noaptea înmormântării lui Silviu Prigoană: “Chiar i-am rugat pe cei de la Poliție”
15:46 - Ce spune șeful ieharhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești. „M-a surprins foarte mult că s-a clasat pe primul loc”