Florin Cîţu: Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va fi desfiinţată. Este ‘trompeta principală’ a propagandei PSD-ALDE
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoza (CNSP) va fi desfiinţată din cauza faptului că este „trompeta principală” a propagandei PSD-ALDE, a precizat senatorul PNL, Florin Cîţu, într-o postare de pe Facebook, de vineri.
El şi-a început atacul la adresa Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoza indicând faptul că bugetul a fost construit pe o creştere economică de 5,5%, are s-a dovedit a fi falsă.
„Bugetul este construit pe o creştere economică de 5.5%. Le-am zis atunci că este o minciună şi se joacă cu stabilitatea economiei naţionale.
După şase luni economia se îndreaptă spre o creştere economică de sub 4%. Al doilea an la rând când CNSP face aceeaşi ‘greșeală'”, a precizat Florin Cîţu.
Ulterior, senatorul a vorbit de o gaură la buget de 10.4 miliarde lei, care ar fi fost înregistrată doar în primele şase luni ale acestui an.
„Conducerea CNSP va plăti pentru aceste “greşeli”. Aceasta instituţie este trompetă principală a PROPAGANDEI PSD+ALDE. O vom desfiinţa”, a adăugat senatorul.
În plus, el a indicat faptul că cele 10,4 miliarde de lei au fost redirecţionate către companii de stat, conduse de politruci PSD-ALDE.
„Companiie de stat care ar fi trebuit să se finanţeze 100% din venituri proprii au primit în primee şase luni subvenţii de 10 miliarde lei. Mai clar 10 miliarde de lei, 1% din PIB a ajuns direct în buzunarele PSD+ALDE.
ATENŢIE: Aşa au furat 1% din PIB în DOAR şase luni!”, a completat Florin Cîţu.
În final, el a atacat şi o serie de propuneri făcute de ALDE, condus de Calin Popescu Tariceanu – un partid care, deşi se auto-proclama partid liberal, a venit cu o serie de propuneri complet opuse ideologiei liberale.
- În acest context PSD+ALDE ne propune:
- TAIE investitiile- ca în fiecare an
- TAXE mai mari şi mai multe, accize etc – ca în fiecare an
- ÎMPRUMUTURI cu dobânzi mai mari, până la 7% – ca în fiecare an. Condamnarea la sărăcie a generaţiilor viitoare.
- INSOLVENTA pentru primăriile opoziţiei în special
- ARIERATE: companiile de stat nu mai plătesc nici furnizori şi nici datoriile către bugetul de stat. Adică FALIMENT pentru companiile din privat care lucrează cu statul”, a concluzionat senatorul Florin Cîţu.
Postarea originală de pe Facebook a senatorului PNL, Florin Cîţu