Electrica: România nu are investiţii susţinute în domeniul energetic, nu are un plan echilibrat de dezvoltare pe termen lung

Electrica: România nu are investiţii susţinute în domeniul energetic, nu are un plan echilibrat de dezvoltare pe termen lung
Sursă foto: Facebook / Electrica

EXCLUSIV ONLINE // România nu are investiţii susţinute în domeniul energetic, nu are un plan echilibrat de dezvoltare pe termen lung şi nu se ştie dacă este pregătită pentru a face faţă transformărilor din sectorul energetic, declarat Corina Popescu, Director General Electrica, în cadrul conferinţei „Focus Energetic”, de joi.

„Nu dezvoltăm investiţii susţinute. (…) Nu avem un plan de dezvoltare pe termen lung care să fie echilibrat”, a declarat Corina Popescu.

Corina Popescu a făcut aceste precizări în ciuda faptului admiţând că, totuşi, cifrele actuale indică o situaţie foarte bună pentru Electrica şi că planuri pe termen scurt există.

„Cel puţin pentru anul acesta, nivelul de investiţii pe care l-am realizat şi pe care cu siguranţă îl vom realiza este cu 43% mai mare decât nivelul amortizării (procesul de recuperare a unei investiții – n.r.). Şi o să vă spun şi de ce. Cumva suntem în plin proces de transformare a ceea ce înseamnă sectorul energetic. (…) Reglementările la nivel european au tras deja nişte clopoțele de alarmă de vreo 3-4 ani de zile.”

În continuare, ea a lăsat un semn de incertitudine cu privire la nivelul de pregătire al României pentru face faţă procesului de transformare al sectorului energetic.

„Suntem pregătiţi? Nu ştiu să răspund la această întrebare. (…) Cred că ar trebui să plecăm de la investiţii şi de la modul în care valorificam aceste investiţii. Şi cumva ar trebui să le transformăm pentru că, din păcate pentru noi, suntem reactivi şi nu proactivi. Şi cumva investiţiile pe care le promovăm ar trebui să pregătească sistemul energetic pentru viitoarele provocări la care o să fie supus şi care vor veni peste noi, indiferent că vrem sau nu vrem”, a adăugat directorul general Electrica.

Ea a oferit ca exemple în acest sens o serie de documente adoptate la nivel european, în speță, regulamentul privind piaţa internă de energie electrică şi directiva europeană privind noile norme pentru energia electrică.În plus, Corina Popescu a indicat că sistemul energetic din România ar trebui să se dezvolte în cinci mari direcţii, printre acestea numărându-se dezvoltarea coordonată între reţeaua operatorilor de transport şi a operatorilor de distribuţie, securitatea cibernetică, îmbunătăţirea distribuirii energiei regenerabile sau digitalizarea reţelei.

În plus, ea a precizat că Electrică a iniţiat demersuri în dezvoltarea unor proiecte pe cele cinci direcţii, dar că s-a bucurat doar de o cooperare parţială din parteaoperatorilorde transport şi aautorităţilorpublice locale

„Cumva să ştiţi că am iniţiat asemenea discuţii. (…) Planurile noastre de invesitiții le-am transmis, atât către operatorii de transport, cât şi către autorităţile publice locale. Întrebându-i şi pe unii şi pe alţii: ‘Domne asta e planul nostru, spuneţi-ne ce opinie aveţi, în funcţie de ce planuri aveţi dumneavoastră, ca să le putem alinia’„.

„Am primit răspuns la o parte din ei”.

Foto: Directorul General Electrica, Corina Popescu (sursă foto: Facebook / Corina Popescu)

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`