Românii își vor plăti tot mai greu ratele la bănci după creșterea dobânzilor. Până acum, creșterea indicelui IRCC la 4,06% a mărit rata la creditul ipotecar cu 200 de lei.
Specialiștii însă avertizează că ratele vor continua să crească. Astfel, o rată de 1.378 de lei va ajunge la 1 ianuarie anul viitor la 2.230 de lei, cu peste 60% mai mult.
Consultanții financiari spun că există soluții pentru ca românii cu credite să suporte mai ușor creșterea dobânzilor.
Potrivit digi24, o soluție ar fi ca românii să ramburseze ca să scadă numărul de ani sau să scadă rata și să mențină perioada.
“Recomandarea este să scazi perioada creditului. Dacă nu reușesc, altă variantă ar fi să apeleze la un credit cu dobândă fixă. Și aici, fereastra de oportunități se cam închide, pentru că există în piață dobânzi de 7-8%, similar cu IRCC actual, plus o marjă. La acest moment, pare că în euro e un credit mai avantajos, dar nu trebuie luat ca sfat general”, susține Cristian Tudorescu, consultant financiar.
Adrian Vasilescu, consilier BNRR, a explicat că IRCC va continua să crească dacă va crește inflația. „Să dea Dumnezeu să nu crească mai mult decât ROBOR”, a spus el, marți, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.
„Așa cum de la Banca Națională foarte multe voci au tratat și eu dezvoltat această temă, eu însumi cred că am vorbit de peste 20 de ori, explicând că dacă există posibilitatea să treci de la ROBOR la IRCC, fă-o numai dacă și numai dacă e absolut nevoie, dacă sunt momente grele în viața unei familii care are credit, să nu se repeadă”, a declarat Adrian Vasilescu.