Avertismentul economiștilor: Datoria publică va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 53% din PIB
România se va confrunta cu un deficit bugetar de 6,6% din PIB în 2021 şi o rată a inflaţiei de 4,03% pentru orizontul de 12 luni, potrivit unui comunicat de presă al CFA. Mai mult, în premieră, datoria publică (procent din PIB) va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 53%.
Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021 este 6,6%. Valoarea medie a anticipaţiilor în termeni reali a PIB în anul 2021 este +6,9%.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,03%, peste 72% dintre participanţi anticipând majorarea acesteia în următoarele 12 luni (la momentul realizării sondajului, rata inflaţiei înregistra valoarea de 3,94%).
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 93% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9829 lei, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0445 lei pentru un euro.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 1,7 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 74,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 44,1 puncte). Scăderea a fost generată de componenta de anticipaţii a indicatorului.
De asemenea, în contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financiare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor.
Astfel, peste 87% cunosc pe deplin sau ştiu de existenţa reglementărilor europene privind factorii ESG, 50% oferă suport activ clienţilor în vederea respectării criteriilor ESG iar peste 55% cunosc recomandările Autorităţii Bancare Europene către bănci şi firmele de investiţii, cu privire la introducerea factorilor ESG în activitatea de creditare şi investiţii, şi deja au planuri de implementare a acestor recomandări.