AVERTISMENT ANRE: O parte din populație ar putea rămâne fără gaze la iarnă! ‘Sunt suspiciuni că furnizarea gazelor naturale pe direcţia Ucraina să fie redusă’
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a publicat miercuri pe site-ul instituțieiun document în care atrage atenția că „există suspiciuni rezonabile” ca pentru iarna 2019-2020 să se reducă importul de gaze naturale din direcţia Ucrainei şi ca la o parte dintre consumatorii români să fie sistată furnizarea de gaze naturale.
Ulterior, documentul afost retras de pe site.
„Având în vedere că pentru iarna 2019-2020 sunt suspiciuni rezonabile ca furnizarea gazelor naturale pe direcţia Ucraina să fie redusă există riscul neasigurării cu gaze naturale pentru toţi consumatorii, motivat de asemenea de capacitatea redusă a celorlalte puncte de interconectare. În aceste condiţii, ar putea fi necesară întreruperea unor categorii de consumatori şi trecerea unor grupuri termoenergetice la funcţionarea pe păcură”, arăta documentul, potrivit economica.net.
Precizările ANRE sunt incluse în nota de fundamentare a unui proiect de ordin, care se referă la creșterea obligațiilor de înmagazinare ale Transgaz, operatorul sistemului național de transport a gazelor naturale.
După publicarea acestui text, de pe prima pagina a ANRE au dispărut atât ordinul cât și nota sa de prezentare, preț de câteva minute. Ulterior, au apărut atât ordinul, cât și nota de prezentare, însă din ultimul document lipsesc exact paragrafele referitoare la pericolul sistării alimentării cu gaze în această iarnă