Anul 2013 a fost unul profitabil pentru cei mai bogați 300 de oameni din lume, aceștia câștigând 534 de miliarde de dolari doar în anul care a trecut.
Cea mai mare creștere a fost înregistrată de Bill Gates, mulțumită unei creșteri cu 28% a averilor din sectorul IT, scrie Bloomberg.
Bill Gates, cofondator al Microsoft şi preşedinte al producătorului de software, a încheiat anul cu o avere estimată la 78,5 miliarde de dolari, în urcare cu 15,8 miliarde de dolari, fiind în acelaşi timp cel mai bogat om din lume şi cel mai mare câştigător în 2013.
Al doila mare câştigător al anului 2013 a fost miliardarul american Sheldon Adelson, fondatorul Las Vegas Sands Corp., cel mai mare operator de cazinouri din lume. Averea lui Adelson a crescut anul trecut cu 14,4 miliarde de dolari, la 37 miliarde de dolari. Acţiunile companiei sale au urcat în 2013 cu 71%.
Averea mexicanului Carlos Slim, până anul trecut cel mai bogat om din lume, a continuat să scadă în 2013. El a pierdut 1,4 miliarde de dolari anul trecut, după ce Congresul mexican a adoptat o lege care vizează desfacerea monopolului companiei controlate de Slim, America Movil, în sectorul telecom.