vansul la creditele pentru locuințe va ajunge până la aproape 40% în urma legii votate în luna decembrie a anului precedent în Parlament, prin care avansul va crește cu toate garanțiile pe care legea dării în plată le-a eliminat, informează adevarul.ro.
„Domnul Zamfir poate nu-şi aminteşte – în decembrie a votat o lege de transpunere a unei directive europene, prin care avansul va fi mărit cu toate garanţiile pe care legea dării în plată le-a eliminat. Dacă se elimină toate celelalte garanţii şi rămâne doar imobilul, avansul va fi probabil în jur de 40%, poate mai mult, potrivit legii votate de domnul Zamfir în decembrie. E o obligaţie legală”, viceguvernatorul Băncii Naţionale a Româniai, Bognat Olteanu care a fost prezent într-o emisiune televiztă la Pro TV, alături de unul dintre iniţiatorii Legii dării în plată, Daniel Zamfir.
Declaraţia viceguvernatorului BNR vine pe fondul anunţului lansat de patru bănci de pe piaţa românească potrivit căruia au majorat avansul pentru creditele imobiliare. Măsura bancherilor este considerată o „răzbunare” de către iniţiatorii legii. „Nu mă miră ca sunt anumite bănci care, pe lângă că şantajează, acum încearcă să se răzbune”, a mărturisit Daniel Zamfir, în aceeaşi emisiune.