Lucrările la primul lot din Autostrada Bucureștiului ar putea fi gata la sfârșit de mai sau început de iunie în acest an, estimează Asociația Pro Infrastructură (API). Astfel, se va putea circula de pe Autostrada Bucureștiului pe Autostrada Soarelui.
Reprezentanții API au estimat și că este posibil să se circule între DN5 și DN 4 în luna martie și din DN4 până în A2 în mai-iunie, fiind o întârziere de circa 8-9 luni față de termenul din contract, care este octombrie 2023, informează Economica.
Dacă lucrările s-ar finaliza la sfârșit de mai sau început de iunie 2024, ar fi o veste extrem de bună pentru șoferii care tranzitează regional, dar și pentru bucureșteni.
Anul 2023 s-a încheiat cu deschiderea circulației a nouă kilometri din A0 Sud, între DN5 și DN6. Tot la finalul anului trecut, șeful CNAIR a menționat că lucrările pentru construcția lotului 1 ajunseseră la un stadiu de 81%, iar cele din lotul 2 la 98%. La începutul anului 2024, cele două loturi trebuie să fie finalizate în totalitate pentru a se putea circula între Glina și Bragadiru.
Lucrările de la lotul 3, între Bragadiru și Joița, au ajuns abia la stadiul fizic de 56%.
După finalizarea celor trei loturi ale semi-inelului sudic al A0 va face posibilă circulația pe autostradă între A1 și A2.
Valoarea contractelor pentru construcția Autostrăzii Bucureștiului este de 2,46 miliarde de lei, fără TVA, bani din Fonduri Europene Nerambursabile, mai scrie Economica.