Austria: Decizia S&P incriminează incapacitatea Europei de a acţiona. Zona euro este instabilă, iar măsurile sunt implementate prea încet

Austria: Decizia S&P incriminează incapacitatea Europei de a acţiona. Zona euro este instabilă, iar măsurile sunt implementate prea încet
Foto: albanews.gr

Retrogradarea Austriei de către Standard & Poor’s (S&P) reprezintă o incriminare a incapacităţii Europei de a acţiona urgent şi ar trebui să impulsioneze autoritățile în vederea reducerii datoriei de stat şi a deficitelor, a declarat sâmbătă ministrul austriac al Finanţelor, Maria Fekter, citat de Reuters.

Ministrul austriac al Finanțelor a încercat să minimalizeze potenţialul impact al retrogradării ratingului de către S&P de la AAA la AA+ asupra costurilor de finanţare suportate de stat.

Toată Europa a fost afectată, aşa că emisiunile noastre de obligaţiuni de stat ar trebui să fie bine primite. Este însă un semnal foarte clar, deoarece ştim care sunt problemele. Zona euro este prea instabilă, iar măsurile sunt implementate prea încet”, a afirmat Maria Fekter.

Ministrul austriac al Finanțelor a precizat că principalul motiv al retrogradării în masă este opinia negativă a agenţiei privind capacitatea Europei de a rezolva criza datoriilor de stat.

Este desigur o observaţie corectă. Avem o criză a datoriilor în mai multe ţări din Europa. Verdictul S&P pentru Austria arată foarte clar că are o economie bună, cu performanţe bune, dar reformele statului au întârziat mult, iar datoriile reprezintă un risc dacă vor continua să crească„, a explicat Fekter.

Agenția de evaluare financiară a arătat că ar putea retrograda din nou ratingul Austriei, dacă datoria de stat ar fi împinsă peste pragul de 80% din PIB.
Vineri, S&P a retrogradat nouă ţări din zona euro, inclusiv două cu rating maxim, Austria şi Franţa, modificând perspectiva la negativă pentru alte trei state cu calificativ maxim, respectiv Olanda, Finlanda şi Luxemburg.

Ratingul Austriei, redus la AA+, a primit perspectivă negativă de la agenţie. Moody’s și Fitch au cotat Austria şi Franţa la AAA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`