Exploatarea aurului va fi în sfârşit posibilă, însă nu la Roşia Montană, ci în judeţul Hunedoara. Asta pentru că Guvernul USL a aprobat prima exploatare a aurului pe scară largă pe bază de cianuri din România. Acţiunea a primit avizul de la mediu încă din iulie, însă ministrul de resort, Rovana Plumb susţine că abia ieri a aflat de acest lucru.
Proiectul minier de la Certeju de Sus aparţine canadienilor de la Eldorado Gold Corporation şi ocupă o suprafaţă de 450 de hectare. Circa 45 de milioane de tone de minereu vor fi procesate în cadrul său şi va fi utilizată peste o tonă şi jumătate de cianură pe an. Astfel, timp de 16 ani, aproape 200 de ha de pădure vor fi defrişate pentru extragerea minerului, în timp ce reziduurile rezultate vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber.
Până când vor începe lucrările însă ministrul Mediului a cerut deja demisia directorului Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului care a spus „da” acordului dintre canadieni şi proiectul de la Certej. Motivul invocat este faptul că aceasta nu a spus autorităţii de mediu despre aprobarea acordului. Ba mai mult, Rovana Plumb susţine că a aflat din presă despre acest subiect.
„Ieri am aflat. Directoarea de la ARPM Timişoara nu a informat nici ministerul Mediului, nici Agenţia Naţională de Mediu. Agenţiile au personalitate juridică, dar trebuia să informeze ministerul de aprobarea acordului de mediu pentru proiectul Certej, având în vedere că este vorba de un obiectiv de interes naţional şi internaţional” a spus Plumb potrivit Gândul.
De cealaltă parte însă directoarea Agenţiei a ţinut să precizeze că, potrivit legii, nu este obligată să anunţe autoritatea națională de mediu despre emiterea unui astfel de acord. ONG-urile de mediu nu sunt însă deloc mulţumite de unda verde dată de Guvern exploatărilor de aur pe bază de cianuri.