Asia surclasează culinar Europa: Vezi în ce aeroporturi se mănâncă cel mai bine

Publicat: 13 12. 2011, 11:15

Aeroportul Internațional din Hong Kong a fost desemnat liderul mondial în privința calităților produselor culinare oferite de către firma de consultanță Skytrax, care gestionează cel mai mare portal de recenzii aeroportuare.

În clasamentul alcătuit de compania britanică pe locurile doi și trei s-au situat Heathrow Londra și Changi International Sigapore. Studiul Skytrax și-a bazat concluziile pe opiniile a peste 11 milioane de pasageri care au comparat experiențele culinare din restaurantele aeroporturilor din întreaga lume.

În alcătuirea acestui top specialiştii au luat în considerare un număr de factori privind calitatea mâncării și băuturii, diversitatea ofertei, prețurile și nu în ultimul rând calitatea servirii.

51 de milioane de oameni pe un singur aeroport

Aeroportul Internațional Hong Kong este unul dintre cele mai importante noduri aeriene din lume cu mai mult de jumătate din populația globului fiind situată într-o rază de 5 ore de zbor față de aeroport. În 2010 terminalele sale au fost tranzitate de aproape 51 de milioane de oameni, călătorind către aproximativ 160 de destinații.

Heathrow Londra deservește călători care se îndreaptă spre 180 de destinații din peste 90 de țări clasându-se pe locul patru ca trafic de pasageri în 2010 și pe primul loc în privința zborurilor internaționale. Peste 67 de milioane de pasageri tranzitează aeroportul anual cu peste 90 de companii aeriene. Începutul lucrărilor la terminalul numărul 5 în 2008 a marcat startul unui proiect mai amplu care include si modernizarea primelor patru terminale.

Aeroportul Changi din Singapore este folosit de peste 100 de companii aeriene cu destinații către 200 de orașe din peste 60 de țări către care se îndreaptă 42 de milioane de călători (de șapte ori populația din Singapore). Cu o suprafață de peste 40000 de metri pătrați de spațiu comercial aeroportul este și unul dintre cele mai importante locații de cupărături din oraș.