ASF va verifica asiguratorii, în contextul creșterii prețurilor polițelor RCA
Controale la firmele de asigurări. Autoritatea de Supraveghere Financiară va face luna aceasta o serie de verificări la asiguratori pentru a vedea cauzele creşterii preţurilor RCA.
De la 1 ianuarie, preţul poliţelor de acest tip ar putea depăşi chiar 1.000 euro pentru un Logan, avertizează Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri.
Autoritatea de Supraveghere Financiară va verifica, printre altele, dacă asiguratorii au impus creşteri de preţ pe baza unor informaţii corecte, dacă au fost comise fraude sau dacă au fost făcute cheltuieli fictive, daune nereale ori transferuri frauduloase de bani.
Reprezentanţii ASF au precizat, într-un comunicat, că, în ultimele două luni, Autoritatea a primit din partea asiguratorilor notificări de modificare a primelor RCA.
Potrivit reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiare, în unele cazuri, modificările de preţ au constat în majorări cuprinse între 300 şi 400 la sută ale primelor RCA pentru categoria societăţilor care operează în domeniul transportului auto.
Pe lângă controale, ASF şi-a propus, în urma discuţiilor cu transportatorii şi cu societăţile de asigurare, adoptarea unor măsuri care să optimizeze pieţa RCA. Iar una dintre măsuri va fi să se facă demersuri pe lângă Parlamentul României pentru actualizarea legii asigurarilor obligatorii.
Verificările vor fi făcute după ce Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri a avertizat că, de la 1 ianuarie, asigurarea obligatorie RCA va putea depăşi 1.000 euro pentru un Logan.