Argentina, țara care ar putea intra în faliment a doua oară: VEZI care sunt țările cu cea mai mare probabilitate de falimentare

Argentina, țara care ar putea intra în faliment a doua oară: VEZI care sunt țările cu cea mai mare probabilitate de falimentare
Foto: csmonitor.com

Nu este niciun secret că Grecia are foarte grave probleme financiare, fiind aproape de faliment. Și nu este singurul stat într-o situație dificilă, criza fiind un fenomen (mai mult sau mai puțin) golbal.

Business Insider a realizat un top al probabilității țărilor de a intra în faliment, pe baza nivelului costurilor primei de risc. Pe primul loc se află, cum era de așteptat, Grecia. Dar locul doi ar putea fi o surpriză pentru mulți, deoarece nu este vorba de una din țările europene afectate grav de criză, cum ar fi Spania, Italia sau Portugalia, ci Argentina.

Argentina costul de asigurare a 10.000 de dolari de datorie suverană este de 1.394,22 de puncte (bps), în creștere cu 51,22% față de începutul anului trecut și cu 125,97% față de perioada similară a anului trecut. Astfel, țara ar putea intra în faliment pentru a doua oară în mai puțin de 15 ani: în 2001, țara a decretat default în cea mai mare parte a datoriilor sale.

Pentru o perioadă, aceasta și-a revenit, fiind avantajată de o perioadă extrem de favorabilă de schimburi comerciale. Dar amenințarea inflației a fost ignorată, guvernul practicând o politică de subvenţii, care, dacă îi aducea dividende politice, ruina bazele economiei. Ca urmare, în prezent situația Argentinei este una cât se poate de gravă.

Și România se regăsește în topul făcut de cei de la Business Insider, pe locul 14, costul pentru a asigura datorie suverană în valoare de 10.000 de dolari fiind de 467,70 puncte bps.

Nivelul costurilor primei de risc – cele mai scumpe țări (nr. puncte bps pentru a asigura 10.000 de dolari de datorie suverană)

1.      Grecia – 7.015,10 bps
2.      Argentina – 1.183,98 bps
3.      Cipru – 906,16 bps
4.      Ucraina – 884,81 bps
5.      Portugalia – 835, 72 bps
6.      Venezuela – 829, 20 bps
7.      Egipt – 665,35 bps
8.      Irlanda – 656, 23 bps
9.      Ungaria – 608,61 bps
10.  Croația – 563,95 bps
11.  Spania – 538 bps
12.  Italia- 522,89 bps
13.  Liban- 518,30 bps
14.  România- 467,70 bps
15.  Dubai – 430,87 bps
16.  Bahrain – 396,22 bps
17.  Vietnam – 393,18 bps
18.  Bulgaria – 393,15 bps
19.  Lituania – 326,26 bps
20.  Islanda – 324,39 bps

Urmăriți B1TV.ro și pe
`