Aproape 4.000 de firme şi PFA-uri au intrat în insolvenţă în primele 7 luni din 2022. Numărul, în creștere față de perioada similară a anului trecut

Aproape 4.000 de firme şi PFA-uri au intrat în insolvenţă în primele 7 luni din 2022. Numărul, în creștere față de perioada similară a anului trecut
Foto: Pixabay

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele şapte luni din 2022 a crescut cu 11,14% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres.

Tot mai multe firme și PFA-uri intră în insolvență

Astfel, în primele şapte luni ale acestui an au fost înregistrate 3.932 de insolvenţe. Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti (663). Totuși, numărul acestora a fost în scădere cu 0,90% față de perioada similară a anului trecut.

Pe locurile următoare se află judeţele Bihor, cu 335 de insolvenţe (plus 34,54%), Cluj – 284 (minus 6,89%) şi Timiş – 185 (plus 6,32%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Gorj, respectiv 15, în scădere cu 54,55%, Harghita – 18 (plus 80%) şi Covasna – 18 (plus 28,57%).

În funcție de domeniile de activitate ale firmelor și PFA-urilor respective, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.027 (minus 1,72% ), construcţii – 765 (plus 29,66%) şi industria prelucrătoare – 508 (plus 13,39%).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`