Anunțul momentului: Câți bani a restituit ANAF în contul taxei auto, în doar trei zile

Publicat: 05 06. 2019, 18:07
Foto: Captură B1 TV

Un număr de 420.000 de contribuabili au primit, în perioada 3 – 5 iunie 2019, suma totală de 700 de milioane de lei reprezentând taxe auto achitate de aceştia în intervalul 1 ianuarie 2007 – 31 ianuarie 2017, informează miercuri Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, transmite Agerpres.

„Demersul Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va continua până la restituirea ultimului leu datorat contribuabililor români, care au achitat taxe auto (taxe auto pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu)”, se menţionează într-un comunicat al ANAF.

Vestea vine în contextul în care Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, anunțase pe 30 mai că, la începutul acestei săptămâni, cele 700 de milioane de lei care au fost transferate la Fondul de mediu pentru restituirea taxei auto trebuie să se regăsească în conturile românilor.

„Astăzi (30 mai – n. r.), în Guvern, am avut o propunere de act normativ pentru aprobarea bugetului Fondului de mediu, o rectificare a bugetului Fondului de mediu, pentru a putea transmite cât mai curând, în următoarele zile, către populaţie, suma de 700 de milioane de lei, sumă care a fost săptămâna trecută suplimentată din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului pentru Fondul de mediu. Acum este această procedură tehnică de rectificare a bugetului Fondului de mediu pentru ca această sumă să poată fi trimisă către oamenii care au de recuperat această taxă. (…) Undeva luni – marţi şi cele 700 de milioane de lei trebuie să se regăsească în conturile românilor”, a spus Teodorovici, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.