Preţul gazelor naturale livrate companiilor alimentate în regim reglementat va creşte la 1 februarie cu 5%, măsură asumată prin acordul cu FMI şi adoptată cu două luni întârziere din cauza înlocuirii Gvernului, informează Mediafax.
„Preţul gazelor pentru consumatorii non-casnici alimentaţi în regim reglementat trebuia să crească la sfârşitul anului trecut cu 5%. Nu s-a făcut pentru că trebuia aprobată prin hotărâre de guvern, care însă nu s-a mai dat din cauza schimbării guvernului, dar va fi introdusă la 1 ianuarie”, a declarat preşedintele ANRE, Nicolae Havrileţ.
Șeful Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a adăugat că hotărârea trebuia adoptată miercuri de Guvern.
„În privinţa calendarului de dereglementare a preţului gazelor naturale pentru populaţie suntem la zi, iar în privinţa electricităţii pentru populaţie deregelementarea este prevăzută pentru 1 iulie”, a adăugat Havrileţ.
Potrivit calendarului de liberalizare a pieţei de gaze, stabilit în urma acordului cu FMI, preţul la gaze trebuia să crească cu 5% de la 1 decembrie 2012.
Următoarele etape de creştere pentru anul în curs sunt 1 aprilie – cu 5%, 1 iulie – 5% şi 1 octombrie – 3%.
Pentru consumatorii casnici de gaze, calendarul prevede ca la 1 iulie preţul să crească cu 8%, respectiv cu 2% de la 1 octombrie.