LOVITURĂ TERIBILĂ pentru români: De la 1 august, se SCUMPESC iar GAZELE! Cu cât va creşte preţul

LOVITURĂ TERIBILĂ pentru români: De la 1 august, se SCUMPESC iar GAZELE! Cu cât va creşte preţul

Veşti proaste pentru români.
De la 1 august, preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte cu aproape 6%.

„Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, Comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, a transmis Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) prin intermediul unui comunicat.

În şedinţa de joi, membrii Comitetului de reglementare al ANRE au luat în discuţie solicitările furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea preţurilor, solicitări ce au venit ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat, informează Agerpres.

În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei.

Conform unui proiect de hotărâre de guvern publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători ar putea fi plafonat la 55 lei/Mwh până la 30 iunie 2021.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`