ANRE, amenzi de 2,4 milioane lei pentru operatorii rețelelor de distribuție a energiei electice

Publicat: 13 12. 2022, 15:13
Foto: Pixabay

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a aplicat amenzi contravenționale în valoare 2,4 milioane lei pentru operatorii rețelelor de distribuție a energiei electrice, se arată într-un comunicat transmis marți de președintele ANRE, Dumitru Chiriță.

ANRE a aplicat amenzi de 2,4 milioane lei pentru operatorii rețelelor de distribuție a energiei electice

Șeful ANRE susține că, ca urmare a numeroaselor petiții referitoare la racordarea prosumatorilor la rețelele de distribuție a energiei electrice, a semnat mandate de control la operatorii de distribuție a energiei electrice pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de racordare la un loc de consum existent a instalațiilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care au avut ca obiect:

  • respectarea termenului de maximum 2 zile lucrătoare, de la data înregistrării notificării şi a documentaţiei complete, pentru transmiterea către solicitant a facturii de plată a tarifului pentru actualizarea certificatului de racordare;
  • respectarea termenului de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării și a documentaţiei complete, pentru înlocuirea sau, după caz, montarea contorului, pentru punerea sub tensiune pentru perioada de probe a instalaţiei de producere a energiei electrice;
  • respectarea termenului de maximum 3 zile lucrătoare, de la data depunerii de către prosumator procesului-verbal de recepţie a punerii în funcţiune, pentru actualizarea/emiterea şi transmiterea către prosumator a certificatul de racordare;
  • respectarea termenului de maximum 2 zile lucrătoare, de la data actualizării/emiterii certificatului de racordare, pentru punerea sub tensiune finală a instalaţiilor electrice aferente locului de consum existent la care s-au racordat instalaţii de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

ANRE a constatat nerespectări ale obligațiilor legale de către toți operatorii de distribuție verificați, fiind aplicate următoarele amenzi contravenționale:

  • Distribuție Energie Electrică România – 400.000 lei
  • Distribuție Energie Oltenia – 400.000 lei
  • Delgaz Grid – 400.000 lei
  • E-Distribuție Muntenia – 400.000 lei
  • E-Distribuție Banat – 400.000 lei
  • E-Distribuție Dobrogea = 400.000 lei

„Fac precizarea că vom monitoriza în continuare respectarea ansamblului de reglementări obligatorii instituit de ANRE operatorilor de distribuţie cu impact direct asupra activităţii prosumatorilor”, susține Dumitru Chiriță.