ANPC a obligat Bancpost și Credit Agricole Bank să returneze clienților dobânzi și comisioane încasate nejustificat

ANPC a obligat Bancpost și Credit Agricole Bank să returneze clienților dobânzi și comisioane încasate nejustificat
Foto: paginadebanci.ro

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a obligat Bancpost şi Credit Agricole Bank să returneze clienților sute de dobânzi și comisioane pe care aceștia le-au încasat nejustificat, ca urmare a unor contracte semnate în 2008, a anunțat,  joi, preşedintele ANPC, Marius Dunca, informează Mediafax.

Potrivit președintelui ANPC, în cazul Bancpost au existat cinci plângeri ale clienților legate de modul în care au fost calculate dobânzile. Deși în momentul semnării în contract era prevăzut că dobânda se va calcula în funcţie de un indice de referinţă verificabil şi o marjă fixă, banca a ales să precizeze în cadrul contractului că întreaga rată a valorii dobânzii se majorează cu 0,5 sau 0,25 puncte procentuale, în funcţie de tipul contractului.

„Pentru această faptă, operatorul financiar bancar a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu legea care priveşte practicile incorecte şi s-a emis o decizie a comisarului şef prin care s-a dispus instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea precticilor”, a spus Marius Dunca.

Cei cinci reclamați ar fi primit o sumă totală de 22.669,74 de franci elveţieni, însă alte 395 de contracte similare au fost găsite în portofoliul băncii ce vor fi analizate individual, mai precizează Marius Dunca.

Referitor la cazul Credit Agricole Bank, președintele ANPC a precizează că a fost analizată o plângere referitoare la unele comisioane percepute pentru acordarea unui împrumut de nevoi personale.

Inspectorii au constatat că în cazul unui contract încheiat în 2010, în convenție se menționează un comision cu un procent de 0,2%, în timp ce într-un alt capitol al contractului se specifică că cel care a solicitat împrumutul va plăti lunar un comision de gestionare calculat ca procent din soldul lunar al creditului.

Conform ANPC, banca a fost amendată cu 20.000 de lei și va fi nevoită să returneze banii încasați ilegal.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`