Un număr de 760 de absolvenţi, dintre care 111 cu studii superioare, au fost angajaţi pe loc la bursa locurilor de muncă desfăşurată vineri la nivel naţional, eveniment la care numărul locurilor de muncă oferite a fost aproape egal cu cel al vizitatorilor, potrivit ANOFM. Dintre absolvenţii cu studii superioare angajaţi pe loc, 12 vor fi cosultanţi de vânzări, tot 12 – agenţi de vânzări, 10 – consilieri financiari, opt – asistenţi manager, şapte – economişti, şase – inspectori asigurări, iar alţi şase – contabili. De asemenea, trei absolvenţi cu studii superioare au fost angajaţi ca manageri, iar 28 de ingineri în diferite ramuri de activitate s-au încadrat pe piaţa muncii, potrivit unui comunicat publicat de ANOFM.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi s-a desfăşurat, vineri, la nivelul tuturor agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv în 83 agenţii locale şi puncte de lucru.
Potrivit ANOFM, locurile de desfăşurare ale bursei au fost vizitate de 30.137 persoane, din care 22.248 absolvenţi (11.799 dintre aceştia au fost selectaţi în vederea încadrării, iar 760 au fost încadraţi pe loc).
Cele mai multe locuri de muncă au fost disponibile în Bucureşti (5.246) şi în judeţele: Braşov (1.484), Iaşi (1.473), Timiş (1.426) şi Prahova (1.382).
Cei mai mulţi absolvenţi selectaţi în vederea încadrării în muncă s-au înregistrat în judeţele Timiş (1.641), Iaşi (914), Constanţa (850), Buzău (616) şi Maramureş (583).
Cele mai multe locuri de muncă au fost ocupate în judeţele Constanţa (213), Maramureş (75), Arad (73), Mureş (68), Gorj (62) şi Iaşi (59).