Angela Merkel şi Nikolas Sarkozy cer schimbarea tratatului Uniunii Europene astfel încât statele care nu respectă limita unui deficit bugetar de maximum 3% să fie automat sancţionate. Cei doi au anunţat că au un plan pentru salvarea zonei euro şi că vor face propuneri în acest sens la summitul de vineri, de la Bruxelles. Bursele au reacţionat imediat: moneda europeană s-a apreciat, iar dobânzile pentru creditele suverane au scăzut.
Germania şi Franţa vor disciplinarea bugetară a Europei. Anghela Merkel şi Nicolas Sarkozi care conduc cele mai puternice economii de pe continent, au stabilit deja regulile noii europe. Joi, în faţa liderilor statelor din UE îşi vor expune strategia. Deocamdată s-a aflat că nicio ţară din UE nu trebuie să aibă un deficit mai mare de 3% iar astfel să îşi reducă împrumuturile şi cheltuielile. Unele state au certu deja celor doi liderii să nu modifice tratatul unional, dar rsăpunsul lor a fost ferm.
„Avem nevoie de un tratat prin care să asigurăm cetăţenii europeni, în numele Europei şi al zonei euro, că lucrurile nu vor continua aşa cum sunt acum. Am vrea să avem un tratat semnat de 27 de ţări, pentru ca nimeni să nu se simtă exclus din acordul franco-german, dar suntem pregătiţi şi pentru un tratat cu 17 semnături, deschis celor care vor să ni se alăture”, a declarat Sarkosy.
Summitul franco-german este considerat de jurnalişti o victorie a Germaniei. Titlurile sunt evidente: „Merkel şi-a impus toate punctele de vedere” sau „Sarkozy o imită bine pe Merkel”.
„Ne aflăm într-o situaţie dificilă şi trebuie să ne recâştigăm încrederea, cuvântul, să fim din nou capabili să ne îndeplinim angajamentele. Suferim din cauza ultimelor evenimente. Mulţi se întreabă dacă mai putem fi crezuţi. La summitul de joi şi vineri, vrem să recâştigăm o parte din această încredere pierdută”, a spus Angela Merkel.
Berlinul a mai propus şi ca ţările din zona euro cu datorii de peste 60% din PIB, pragul maxim permis de legislaţia UE, să creeze un fond special pentru sumele care depăşesc acest nivel. Aceasta va fi una dintre armele pe care Angela Merkel va încerca să le impună la summitul european de vineri. Unii analişti susţin că însuşi creditul Germaniei este pus în pericol. Ei avertizează că, dacă economia din zona euro continuă să se deterioreze, va fi doar o chestiune de timp până când sistemul bancar va ceda.