CORONAVIRUS | Disney trece în concediu fără plată 100.000 de angajaţi
Începând de săptămâna aceasta, peste 100.000 de angajați ai Walt Disney nu vor mai fi plătiți, după ce toate parcurile de distracţie şi hotelurile companiei din Europa, Statele Unite şi Asia au fost închise din cauza crizei coronavirus.
Disney va economisi, prin încetarea plății pentru aproape jumătate din forța de muncă, până la 500 de milioane de dolari pe lună, scrie Financial Times, citat de BBC.
Disney a realizat venituri operaționale de 1,4 miliarde de dolari pentru parcurile, serviciile și produsele sale din ultimele trei luni ale anului 2019.
Asigurările medicale ale angajaților, plătite în continuare
Cu toate acestea, compania a declarat că va oferi beneficii complete de asistență medicală pentru personalul plasat în concediu neplătit și a îndemnat angajații din SUA să solicite beneficii guvernamentale prin pachetul de stimulare a coronavirusului de 2 miliarde de dolari.
Pe de altă parte, Disney a înregistrat creşteri considerabile ale numărului de abonaţi ai platformei sale de streaming Disney Plus, cu peste 50 de milioane de abonaţi în ultimele cinci luni de la lansarea sa.
Luna trecută, Walt Disney a declarat că președintele său executiv, Bob Iger, va renunța la întregul său salariu în timpul pandemiei, iar directorul executiv Bob Chapek va avea salariul redus cu 50%.
Iger este unul dintre directorii cu cea mai mare remunerație din sectorul divertismentului, câștigând anul trecut 47,5 milioane de dolari ca președinte și director executiv al companiei.
Un angajat al Disneyland Paris, testat pozitiv pentru coronavirus
În martie, un angajat al Disneyland Paris a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.
Mai precis, un agent de întreținere, care nu a intrat în contact cu vizitatorii, a fost infectat.
Numărul persoanelor infectate a depășit două milioane la nivel global
Pe întreg mapamondul, numărul persoanelor testate pozitiv cu noul Covid-19, virusul care a izbucnit în China la sfârșitul anului 2019, a depășit două milioane de cazuri.
Mai precis, peste 2.400.000 de persoane au fost depistate cu SARS-COV-2.
Numărul celor care s-au stins din viață a ajuns la peste 165.000, iar peste 629 de mii s-au recuperat.
Bilanțul cetățenilor români infectați cu noul coronavirus
Grupul de Comunicare Strategică a emis, duminică, un raport în care era precizat că peste 8.700 de oameni din România au fost infectați cu noul Covid-19, dintre care 451 s-au stins din viață.
Dintre persoanele infectate cu noul virus, cele mai multe cazuri sunt din județul Suceava, peste 2.100, fapt ce a dus la intrarea în carantina a municipiului Suceava. Totodată, și alte 8 comune limitrofe au fost plasate în carantină.
De asemenea, și în localitatea Țăndărei din județul Ialomița au fost raportate mai multe cazuri de coronavirus. În acest context, prin Ordonanța Militară numărul 7 a fost instituită și în această localitate carantina.
Până în momentul de față, 256 de pacienți sunt internați la ATI.
În prezent, 1.892 de persoane au fost declarate vindecate.
Grupul de Comunicare Strategică a mai transmis că 732 cetățeni români din diaspora au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2, dintre care 61 au murit, iar 11 au fost vindecați.