Anca Dragu, despre noua lege a pensiilor: Nu știm impactul bugetar. Putem suspecta că în orice moment Guvernul se răzgândește, pentru că nu și-a făcut calculele (VIDEO)

Publicat: 10 11. 2023, 14:50
Foto: Anca Dragu / Facebook

Senatoarea USR Anca Dragu a tras un semnal de alarmă cu privire la noua lege a pensiilor, vineri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a avertizat că „nu știm impactul pe care această lege îl are, adică putem suspecta că în orice moment Guvernul se răzgândește, pentru că nu și-a făcut calculele”.

Anca Dragu (USR), pe B1 TV, despre noua lege a pensiilor

„Din discuția despre noul proiect privind pensiile publice lipsește exact această parte în care să ne explice guvernanții de fapt care este implicația pentru fiecare pensionar sau pentru cei care urmează să se pensioneze într-un orizont de timp relativ scurt și care sunt interesați de acest subiect. Pe mine m-a întrebat mama care va fi impactul asupra pensiei ei și n-am știut să îi răspund la această întrebare. Ne lipsește această discuție despre impactul pe care îl are asupra celor pe care îi vizează”, a declarat senatoarea USR.

„De asemenea, nu avem nici impactul bugetar foarte clar. Știți că ieri s-au certat foarte mult pe impactul bugetar și ministrul Finanțelor chiar a refuzat inițial să dea avizul pe acest proiect de lege. Trebuie să ne aducem aminte că această lege trebuia să fie gata de acum câteva luni bune, de jumătate de an, deci noi ajungem la jumătatea lunii noiembrie, adică puțin înainte de începerea noului an, fără să avem o claritate asupra bugetului și deficitului bugetar pentru 2023, fără să știm cum ar putea să arate bugetul pe 2024 și nu știm impactul pe care această lege îl are, adică putem suspecta că în orice moment Guvernul se răzgândește, pentru că nu și-a făcut calculele”, a continuat ea.

Referitor la recomandarea FMI de modificare a legii proaspăt aprobate de Guvern, Anca Dragu a spus: „Probabil că au făcut calculele, poate că au primit niște calcule de la Guvern – pe ce s-a spus în spațiul public, nu am înțeles nimic, decât că miniștrii actualului guvern ar fi trebuit nu să meargă la vreo facultate, nu știu, au mers, nu au mers, dar măcar la școala generală cu aritmetica să stea mai bine, pentru că nu se adunau cifrele despre care vorbeau dumnealor. Da, probabil că au avut aceste discuții și, cu creionul în mână, nu dădea bine”.