Anca Boagiu: Pe autostrada Nădlac – Sibiu se va circula în primăvara lui 2013
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat marți în localitatea Șoimuș, județul Hunedoara, că pe autostrada Nădlac-Sibiu se va cirula cel mai târziu în primăvara lui 2013, iar constructorii care nu respectă teremenele vor fi penalizați, notează Mediafax.
“De la Nădlac la Sibiu se va circula pe autostradă cel mai târziu în primăvara lui 2013 (…) Constructorii care nu respectă termenele vor fi penalizați, pentru că așa este corect. În situația în care nu-și respectă termenele, avem penalități clare, scrise în contracte. Le-au semnat, sunt termene pe care trebuie să le respecte”, a declarat Anca Boagiu.
Anca Boagiu a făcut o evaluare a lucrărilor pe șantierele tronsonului de autostradă Deva-Orăștie, precizând că este mulțumită de evoluția proiectelor.
“După ce am văzut pe ambele tronsoane, nu pot spune că aș avea emoții, ci dimpotrivă, cred că vor fi finalizate la timp. Și de ce să ascundem adevărul, cred că și constructorii au tot interesul să lucreze în această perioadă în care nu sunt multe state în Europa care pun banii din buget pe investiții, din orice țară ar veni ei. Dacă firmele vor să facă profit pentru companiile lor și noi trebuie să facem profit pentru statul român”, a spus ministrul Transporturilor.