Aderarea la Schengen a fost întotdeauna doar o parte din soluția pentru rezolvarea problemelor de infrastructură din România și Bulgaria. România, în special, are nevoie de mai multe autostrăzi.
Chiar și la o simplă privire aruncată asupra unei hărți a Europei se observă faptul că lungimea autostrăzilor cu care se poate lăuda fiecare țară scade cu cât mergi mai spre est.
Cehia este mai puțin bine conectată decât Austria, Slovacia mai puțin bine conectată decât Cehia. Rețeaua de autostrăzi a Poloniei pare a fi foarte uzată pe lângă autostrăzile germane, în timp ce, mai la est, Belarus și Ucraina au puține autostrăzi, dacă nu chiar niciuna.
Chiar și țările din Europa Centrală și de Est care dispun de rețele extinse de autostrăzi, cum ar fi Ungaria, Croația și Slovenia, suferă încă de unele legături lipsă (de obicei la frontiere) care pot cauza întârzieri.
Aceste lacune de infrastructură împiedică transportul rutier transfrontalier care se deplasează între estul Ungariei și Slovacia, Slovacia și Polonia, Croația și Slovenia, Bulgaria și România, potrivit unei analize Emerging Europe. Există și alte exemple.
Cu toate acestea, mai puțin frecvente sunt lacunele din interiorul fiecărei țări în parte, cel puțin în rândul statelor membre ale Uniunii Europene care au reușit să profite de fondurile Bruxelles-ului în ultimele două decenii pentru a-și îmbunătăți rețelele rutiere.
Autostrăzile din Polonia, de exemplu, nu sunt extinse, dar țara se poate lăuda acum cu o rută nord-sud și două est-vest. Una dintre acestea, A4 din sudul țării, a fost crucială pentru livrarea rapidă a ajutorului – atât umanitar, cât și militar – către Ucraina.
România și, într-o măsură mai mică, Bulgaria, rămân excepții. Niciuna dintre țări nu dispune de o autostradă continuă, care să lege o parte a țării de cealaltă (fie că este vorba de nord-sud sau est-vest).
În România, absența unei autostrăzi care să traverseze Munții Carpați și care să lege Bucureștiul de Transilvania – împiedică comerțul transeuropean, deoarece camioanele rămân blocate pe autostrăzile cu un singur sens de mers, care în prezent șerpuiesc prin văile Oltului și Prahovei. Acest lucru are un impact direct asupra economiei României.
Atunci când, la sfârșitul anului trecut, austriecii și olandezii au refuzat aderarea la Schengen a Bulgariei și României, ambele țări au deplâns oportunitățile economice pe care le-ar fi pierdut.
Dar aderarea la Schengen ar fi fost doar o parte din soluția la problemele lor de infrastructură. Într-adevăr, eliminarea filtrului oferit de controalele la frontieră nu a făcut decât să sporească aglomerația în alte părți.
Când vor reuși în cele din urmă să intre în Schengen, ambele țări vor avea nevoie de mai multe autostrăzi pentru a profita din plin de avantajele oferite.
„Lipsa unei infrastructuri adecvate în România ne împiedică să fim competitivi în ceea ce privește transportul și logistica”, spune Matei Păun, fondator al Black Sea Fund, un fond de investiții axat pe tranzacțiile cu IMM-uri din România.
„Degeaba avem forță de muncă ieftină dacă nu putem livra ceea ce producem „, adaugă el.
Construirea unei autostrăzi prin Carpați este de mult timp un obiectiv al guvernelor românești care s-au succedat la putere: ideea datează chiar dinaintea revoluției din 1989.
Una dintre autostrăzile actuale ale țării, A1 de la București la orașul Pitești, la poalele Carpaților, a fost finalizată în anii 1970. A rămas singura autostradă din țară până în 1987, când a fost inaugurată o mică secțiune a A2, care leagă Bucureștiul de portul Constanța.
La mai bine de cinci decenii de la inaugurarea acelei prime secțiuni a A1, aceasta încă se termină brusc la Pitești – la propriu, după cum vă va spune orice șofer român, sub forma unui viraj neplăcut la stânga. Începe din nou în orașul Sibiu, de unde își croiește drum aproape continuu (mai există o scurtă întrerupere pe tronsonul Deva-Lugoj) până în Ungaria și dincolo de ea.
„Infrastructura eficientă este motivul pentru care Polonia, Ungaria și Cehia domină în atragerea investițiilor străine. Geografia nu ne ajută, dar am putea să compensăm acest lucru cu o infrastructură bună. Spun de 20 de ani că avem nevoie de un program strategic, de interes național și rapid pentru îmbunătățirea infrastructurii”, adaugă Păun.
O parte din problema României este că, timp de decenii, diferite guverne au avut priorități diferite în ceea ce privește ruta peste Carpați pe care să o urmeze.
Deși traseul A1 (prin Valea Oltului) a fost întotdeauna favorizat de Uniunea Europeană și face parte din rețeaua paneuropeană de transport a acesteia, România a pierdut ani de zile încercând să convingă Bruxelles-ul că A3, care ar traversa Carpații pe Valea Prahovei și Pasul Predeal, ar trebui să fie opțiunea preferată.
Preferința pentru A3 a fost întotdeauna legată de ceea ce a vrut Bucureștiul, se plânge Mihai Simniceanu, un șofer de camion pe distanțe lungi, la o cafea la o stație de camioane lângă Robești, pe Valea Oltului, în centrul României.
„[A3] ar face viața mai ușoară pentru cei din București care vizitează Valea Prahovei [unde se află cele mai importante stațiuni de iarnă din țară], dar nu este atât de atractivă pentru noi. Vrem doar să traversăm țara cât de repede putem”, spune el.
Cu toate acestea, la fel ca majoritatea românilor, Simniceanu recunoaște că, în acest moment, își dorește doar o autostradă.
„Se pare că lucrurile se mișcă pe aici”, spune el, ridicând capul în direcția unui nou tronson de autostradă inaugurat în decembrie.
Tronsonul în cauză este primul din cele cinci tronsoane de pe A1 care, în cele din urmă, vor închide breșa dintre Carpați, creând o autostradă continuă, de la București până la granița cu Ungaria.
Guvernul României afirmă că toate lucrările vor fi finalizate până în 2028, deși, potrivit Asociației Pro Infrastructură, un grup care monitorizează principalele dezvoltări de infrastructură din România, 2030 este o țintă mai probabilă. Mult prea târziu pentru Simniceanu: el plănuiește să se retragă cu mult înainte de acest moment.