Cel puțin 30 de operatori din turism din România se află în pericol de a intra în insolvență, așa cum s-a întâmplat în cazul agenției Genius Travel SRL, care și-a anunțat clienții că nu le mai poate onora biletele de vacanță, sau cu agenția Mareea a intrat, recent, în insolvență, informează Profit.ro, citând o analiză în domeniu.
Potrivit analiștilor Keysfin, care au realizat studiul, dintr-un total de 2.825 de firme active în sectorul turismului (agenții de turism și tur-operatori), 1.938 se confruntă cu probleme financiare în ceea ce privește îndatorarea, având un capital propriu negativ, un grad de îndatorare ridicat, pierderi operaționale, un nivel de lichiditate sub cel acceptat sau restanțe către furnizori.
472 de agenții de turism și tur-operatori au datorii care au crescut între 2014-2015, arată datele statistice, prelucrate pe baza informațiilor oficiale depuse la Ministerul Finanțelor.
„În vizorul nostru se află un total de 401 de companii unde datoriile au crescut cu peste 50% în acest an, în timp ce alte 103 firme au marcat o evoluție negativă între 30-50%. Alte 261 firme din sectorul turismului au marcat creșteri ale datoriilor, însă la un nivel ceva mai temperat. Sunt peste 1.000 de firme de turism, din toată țara, care au capitaluri proprii negative. Asta înseamnă că au înregistrat pierdere care s-a reportat în fiecare an și/sau acționarii și-au retras profitul neinvestind în activitatea companiei. Există firme care au un grad de îndatorare >1, adică afacerea depinde mai mult de creditorii săi. În plus, sunt tot mai multe firme care își achită cu întârziere furnizorii, iar asta poate duce la blocaj financiar, insolvență și chiar faliment”, explică specialiștii.
Astfel, experții au identificat 30 de companii care se află în pericol de a intra în insolvență.
„Aceste firme au o probabilitate ridicată de insolvență, valoarea capitalurilor proprii scăzând, drept exemplu, cu 1,3 milioane de lei în intervalul analizat”, spun experții.
În acest context, analiștii au încercat să realizeze un portret robot al al firmei care reprezintă un pericol pentru clienți și furnizori.
„Vorbim, în general, de firme mici, din teritoriu, care au o capitalizare redusă, care trăiesc exclusiv din rezultatele de sezon, din rulajul de bani de la o lună la alta. Sunt firme care vând pachete ieftine, în destinații populare, acolo unde cererea românilor este foarte mare, iar criteriile impuse de furnizori nu sunt dintre cele mai stricte. Există, însă, și câteva exemple de firme cunoscute, cu un puternic impact de imagine care, din datele financiare, au investit peste măsură în dezvoltarea serviciilor turistice (hoteluri, pensiuni, parc auto etc.) și care nu și-au dimensionat corect perspectivele financiare. Multe dintre ele sunt supraîndatorate, iar supraviețuirea lor este sub semnul întrebării”, explică specialiștii.