Realegerea lui Obama la președinția SUA a avut un impact imediat asupra piețelor financiare.
La scurt timp după aflarea rezultatelor, cotațiile piețelor au coborât ușor, primele afectate fiind cele din Asia, unde declinul a fost de sub 0,5%.
Potrivit CNN, analiștii nu se așteaptă la modificări majore în piață având în vedere că în plan politic se menține practic un status quo.
”Considerăm că un status quo se va reflecta în mare parte în prețul acțiunilor” a spus un analist. ”Într-o primă fază, ne așteptăm ca evoluția acțiunilor să fie una ușor negativă.”
Pe de altă parte, victoria lui Obama ar putea duce la vânzări de capital, în opnia celor de la Barclays, care văd efectul realegerii lui Obama ”slab și de sccurtă durată” în piață.
Deși se crede că Wall Street-ul l-ar fi preferat pe Romney, întrucât politica lui Obama față de fondurile de capital privat și de comunitățile de afaceri este mai dură, probabil că și candidatul conservator ar fi înăsprit politica monetră, mai scrie CNN.