Nori negri pentru economia românească. Un reputat analist avertizează: Euro va ajunge la 5 lei în 2020

Nori negri pentru economia românească. Un reputat analist avertizează: Euro va ajunge la 5 lei în 2020
Foto: pixabay.com

Analiștii prevestesc nori negri pentru economia românească. Potrivit acestora, finalul anului va aduce o depreciere de nu mai puțin 5% a leului în raport cu principalele monede internaționale, dolarul și euro.

Moneda europeană a depășit deja pragul de 4,75 lei.

“Principala problemă în România vine pe partea fiscală, având în vedere riscurile economice care se prefigurează. Pe măsură ce creșterea economică încetinește, devine dificil să majorezi rata dobânzii sau să ții deficitul sub control”, susține Marcin Lipka, analist senior la firma poloneză de brokeraj Cinkciarz, creditat de Bloomberg drept analistul cu cele mai bune prognoze pentru monedele din regiune, potrivit profit.ro.

Reputatul analist apreciază că leul se va deprecia cu încă 4,9% față de euro până la sfârșitul acestui an, după un declin de aproape 2% în primul trimestru.

El mai susține că, până la finalul primului trimestru din 2020, moneda românească va atinge pragul de 5 lei în raport cu euro.

(Foto: Evoluția principalelor monede din piețele emergente (fără America Latină) de la începutul anului / Sursa: Bloomberg)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`