RIDICOL: ANAF trimite notificări pentru datorii de un leu, dar plicul costă doi lei
Situația ridicolă la ANAF. Fiscul trimite plicuri cu înștiințări de plată pentru sume mai mici chiar decât costul pe care îl presupune trimiterea notificării, informează Profit.ro.
Jurnaliștii citați dau astfel exemplul unei firme care a primit o înștiințare de poprire pentru suma de 1 leu. Asta în condițiile în care pentru trimiterea unui plic cu o astfel de somație ANAF cheltuie aproximativ 2 lei.
În plus, este foarte posibil ca firma care a primit înștiințare de poprire pentru suma de 1 leu să aibă și alte datorii la stat însă legea prevede că ANAF trebuie să trimită înștiințări pentru fiecare obligație fiscală în parte.
Deși aceste cazuri sunt greu de crezut, menționăm că prin aceste măsuri reprezentanții ANAF respectă legislația în vigoare.