ANAF pregătește ștergerea datoriilor a 10 companii din apărare
ANAF va șterge datoriile a 10 companii din apărare, un proiect de ordin în acest sens fiind pregătit de instituție, anunță Profit.ro.
Impactul bugetar este de 106,1 milioane lei
Scopul este redresarea activității, având în vedere importanța strategică a acestor companii, și menținerea potențialului capacităților de producție pentru apărare.
Companiile sunt Uzina Mecanică București, Uzina Mecanică Plopeni, Uzina Automecanică Moreni, Metrom, Tohan, Fabrica de Pulberi Făgăraș, Pirochim Victoria, Uzina Mecanică Sadu, Carfil și Fabrica de Arme Cugir.
Impactul bugetar este de 106,1 milioane lei. Practic, este vorba despre aplicarea OUG 45/2022. Prin proiectul de ordin se adoptă, practic, formularele de completat: • cererea de anulare a obligațiilor fiscale și/sau bugetare • certificatul de atestare fiscală • decizia de anulare a obligațiilor fiscale și/sau bugetare datorate de operatorii economici din industria națională de apărare.