Economic
Noul șef al Fiscului, Ionuț Mișa, a anunțat că marii contribuabili au o pondere de 70% din cifra de afaceri totală pe economie, dar numai de 43% în taxele şi contribuţiile plătite la buget, povara fiscală fiind practic mult mai mare pe întreprinderile mici şi mijlocii.
„Vom lucra pentru creşterea ponderii marilor contribuabili în totalul încasărilor din taxe şi contribuţii sociale. Acum este la 43% în România pe când în Germania, Franţa sau Marea Britanie este la 65-75%“, a spus Ionuţ Mişa, noul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi fost ministru de finanţe, pentru Ziarul Financiar.