ANAF a sistat emiterea deciziilor pentru contribuțiile la alocaţiile copiilor. Diaconu: „Aşteptăm modificarea cadrului normativ”
Directorul ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, a anunțat joi că a fost sistată emiterea deciziilor de impunere pentru contribuţiile datorate din dobânzile încasate la alocaţiile pentru copii şi aşteaptă o iniţiativă legislativă care să permită amnistierea fiscală în cazul sumelor deja imputate.
„Este o anomalie legislativă (…) Am sistat emiterea deciziilor, aşteptăm modificarea cadrului normativ şi, probabil, o eventuală decizie legislativă privind amnistia fiscală pentru sumele datorate în baza deciziilor de impunere care deja s-au emis”, a precizat Diaconu, într-o conferinţă de presă la care au participat premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.
El a arătat că Fiscul nu a făcut altceva decât să aplice legislaţia, iar situaţia poate fi corectată doar prin modificarea cadrului legal, relatează Mediafax.
Diaconu a precizat că nu se va ajunge în instanţă cu acei contribuabili pentru care s-au emis deja dezicii de impunere.
Premierul Ponta a afirmat că Guvernul va adopta, săptămâna viitoare, o ordonanţă care să prevină în viitor „aberaţii” de tipul celor prin care statul a cerut plata contribuţiilor de sănătate pentru alocaţiile primite de copii. El a adăugat că această anomalie a fost generată de un act normativ aprobat în 2011 de fosta guvernare.
Câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţați că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012, printre cei notificaţi numărându-se copii de zece ani sau nedeplasabili.