ANAF a publicat procedurile pentru persoanele care nu realizează venituri și care sunt obligate să plătească asigurarea de sănătate raportată la salariul minim

ANAF a publicat procedurile pentru persoanele care nu realizează venituri și care sunt obligate să plătească asigurarea de sănătate raportată la salariul minim

ANAF a publicat procedurile pentru persoanele fizice care nu realizează venituri, dar care sunt obligate să plătească asigurări sociale de sănătate prin aplicarea contribuției individuale, de 5,5%, la salariul minim brut pe țară, informează Agerpres.

”Potrivit art. 180 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menționate la art. 155 și nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuției se suportă din alte surse datorează, lunar, contribuție de asigurări sociale de sănătate și au obligația să solicite înregistrarea la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie”, se arată într-un proiect de ordin al președintelui ANAF, care detaliază procedurile în cauză.

Persoanele fără venituri trebuie să depună solicitarea de înregistrare în categoria persoanelor fizice care nu realizează venituri și o declarație în vederea stabilirii obligațiilor de plată, care va fi realizată de organul fiscal competent prin decizie de impunere.

”Conform art. 180 alin. (2) din același act normativ (Codul Fiscal — n. r.), contribuția se calculează prin aplicarea cotei individuale de contribuție asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului minim brut pe țară și se datorează pe toată perioada în care persoanele sunt încadrate în această categorie”, se mai arată în documentul citat.

Cei care nu au realizat venituri pentru mai bine de șase luni și nu au efectuat plata contribuției lunare aferență acestei perioade, pentru luna în care solicită înregistrarea, vor datora contravaloarea contribuției pe șapte luni. Dacă acea perioadă este mai mică de șase luni, contribuția datorată pentru luna în care solicită înregistrarea se stabilește proporțional cu perioada respectivă.

Dacă persoana începe să realizeze venituri sau să beneficieze de exceptare de la plata contribuției ori plata este suportată din alte surse, ea trebuie să depună la organul fiscal competentn termen de 15 zile de la data la care a intervenit schimbarea, o cerere de încetare a calității de persoană fizică fără venituri, în vederea recalculării contribuției de asigurări sociale de sănătate.

”Ca urmare, este necesară elaborarea unei proceduri privind gestiunea contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, prevăzute la art. 180 alin.(1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și a formularelor necesare pentru administrarea acestei categorii de contribuabili”, mai arată proiectul.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)