Americanii trimit specialiști în Europa în încercarea de a rezolva criza datoriilor de pe continent

Americanii trimit specialiști în Europa în încercarea de a rezolva criza datoriilor de pe continent
Foto: Donny-wise.com

Administrația Obama a trimis, joi, în Europa unul dintre economiștii săi de top, care va încerca să promoveze agresiv în Grecia, Spania, Franţa şi Germania recomandările ame­ricane pentru gestionarea crizei, relatează The Wall Street Journal. Americanii sunt îngrijorați de repercusiunile pe care le-ar putea avea criza financiară europeană asupra economiei Statelor Unite.

Secretarul de stat american Lael Brainard sosește în contextul turbulențelor politice din Grecia și a noilor amenințări la adresa economiei Spaniei. Oficialii americani își intensifică presiunile asupra Europei pe mai multe fronturi, inclusiv pe extinderea rolului jucat de fondul de salvare al zonei euro, cu resurse de 700 miliarde euro, precum şi creşterea puterii de foc a acestei arme, scrie Ziarul Financiar.

Una dintre recomandările americanilor este recapitalizarea directă a băncilor europene, în locul forțării națiunilor cu probleme să apeleze la noi împrumuturi, lucru care ar calma temerile referitoare la falimentele instituțiilor financiare spaniole, până la momentul alegerilor din Grecia (17 iunie).

Oficialul american Lael Brainard s-a întâlnit marţi cu George Zannias, ministrul elen al finanţelor, şi miercuri cu oficiali ai BCE, precum şi cu autorităţi din Madrid. Joi și vineri Brainard va merge la Paris şi la Berlin.  

Urmăriți B1TV.ro și pe
`