Începând cu 1 ianuarie 2025, alocațiile copiilor vor crește. Simona Bucura Oprescu, Ministrul Muncii, a anunțat că majorarea vine în sprijinul famiililor, cu scopul de a ușura, din punct de vedere financiar, susținerea copiilor.
Din ianuarie 2023, în fiecare an, valoarea alocațiilor oferite de stat pentru copii se indexează automat, cu valoarea anuală a inflației. Din această cauză, alocațiile copiilor suportă în fiecare an măriri. În ianuarie 2025, alocațiile se vor mări cu peste 10%, valoarea inflației anunțate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit Antena 3.
„Și alocațiile vor crește din 2025 cu 10,4%, cu inflația. Asta înseamnă că după estimările colegilor noștri, pentru alocațiile copiilor care sunt peste 2 ani vom avea, sper să nu greșesc, o creștere la 323 lei, dar și a celor care sunt sub 2 ani, de asemenea, vom avea o creștere de 10,4%, vom ajunge la 700 și ceva de lei”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
În luna ianuarie a acestui an, alocațiile de stat pentru copii au crescut cu 13,8%. Astfel că:
Rata medie anuală a inflației este, potrivit ordonanței, indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de INS.