Alina Gorghiu: Acest excedent bugetar de care tot vorbește primul ministru este unul obținut prin tăierea investițiilor și a cofinanțărilor la fondurile europene (VIDEO)

Publicat: 18 08. 2015, 22:55

Alina Gorghiu despre Codul Fiscal și spune că la discuțiile tehnice vor exista „două scenarii pe care le vom face cunoscute. Predoiu va conduce aceste discuții”.

„Întotdeauna populismul a fost o rețetă de colectat voturi nemeritate, de altfel. Eu sunt opoziția în acest moment. În loc să fie cel de la guvernare rațional, corect cu românii, să le spună care e situația economică reală, face noi exerciții de a menține macrostabilitatea economică, nu noi cei din opoziție”.

„Acest excedent bugetar de care tot vorbește primul ministru este unul obținut prin tăierea investițiilor și a cofinanțărilor la fondurile europene. Discuția pe Codul Fiscal trebuie pornită invers”, a spus liberala care este de părere că măsurile din Codul Fiscal și salarizarea din domeniul bugetar nu trebuie introduse simultan.

„Este cinism să te lauzi cu lipsa de performanță și firesc este ca PSD să aibă o discuție cu argumente, calcule, scenarii, în care să nu vină nimeni cu idei preconcepute”.

Gorghiu spune că orgoliul ar trebui lăsat deoparte pentru a se găsi un scenariu potrivit pentru stabilitate economică, un viitor predictibil al economic și un mediu de afaceri.

„Se va vedea minciuna foarte limpede când vor veni cu bugetul pe 2016 în Parlament pentru că nu vor avea cum să încropească acest buget dacă vor face aceste lucruri înainte, doar dacă Victor Ponta și-a gândit exit-ul din politică peste o lună”, a subliniat liberala.

Alina Gorghiu, despre Codul Fiscal