Alexis Tsipras: UE a făcut propuneri în stil șantajist. Grecii vor decide cum vom trăi. Vrem un acord care să includă măsuri care să funcționeze pentru ambele tabere (VIDEO)
Premierul grec, Alexis Tsipras a declarat miercuri, în contexul în care țara sa a intrat în incapacitate de plată, că Uniunea Europeană a făcut propuneri șantajiste Atenei. De asemenea, Tspiras a anunțat că menţine referendumul programat duminică.
”Un vot negativ la referendum nu va fi un vot pentru părăsirea Europei, ci pentru o revenire la valorile europene. (…) Un vot negativ nu va însemna o rupere de Europa, ci ar exercita presiuni mai puternice pentru un acord viabil din punct de vedere economic. (…) Vă cer să votaţi «nu» în privinţa planului de asistenţă financiară şi «da» perspectivelor găsirii unei soluţii viabile”, a spus Tsipras.
”Nu înțeleg cum de UE nu ne dă timpul să luăm deciziile. Băncile din această țară au ajuns asfixiate. Este inacceptabil într-o Europă a solidarității și respectului să avem această imagine rușinoasă, să închidem băncille. UE a făcut propuneri în stil șantajist și a fost dat Guvernului grec un ultimatum. Acest ultimatum a fost inacceptabuil, de aceea am decis sa cerem părearea oamenilor. Voința oamenilor va decide cum vom trăi”, a declarat Tspiras.
”Vrem să ne întoarcem la o Europa a valorilor. Vrem să găsim o soluție la criza datoriilor. Încercăm să aducem o creștere în economia Greciei și în societate. Vrem o societate a dreptății și fără presiune pe pensiile și salariile oamenilor. Vrem un acord care să includă măsuri care să funcționeze pentru ambele tabere. Vrem ca aceast criză să se termine”, a mai spus premierul elen.
”Concetățeii mei greci, sunt conștient de dificultățile prin care treceți și fac tot ce pot pentru ca aceste dificultăți sa fie temporare. Unii încearcă să lege rezultatele referendumului de rămânerea țării în UE și spun că dacă rezultatul va fi ”NU” , țara va ieși din UE, acest lucru este o minciună. Acum un an am fost candidat la alegerile europene. Poziția mea a fost să oprim măsurile de austeritate. Grecia trebuie să acționeze într-un mod democratic. Din păcate sunt unii oameni care refuză să înțeleagă acest lucru”, a declarat Alexis Tsipras.
”Cei care vor o Europă condusă de principii totalitare și care nu respectă democrația, care să depindă de FMI, spun că oamenii nu gândesc în mod european. După ce sistemul de până acum a dus țara la faliment, încearca să spună că noi am dus țara la aceasta catastrofă. Ne-au transmis un ultimatum, iar noi acum lăsăm decizia în mâinile oamenilor”, a mai spus liderul grec.
De asemenea, Alexis Tsipras a ținut să le mulțumeascăp grecilor pentru răbdarea de care au dat dovadă în ultimele săptămâni.
”Aș vrea să vă mulțumesc din toată inima pentru că ați fost calmi și răbdători în ultimele săptămâni, așa vrea să vă asigur că această situație nu va dura mult, este ceva temporar. Nu vă veți pierde salariile și pensiile. Economiile voastre nu vor fi pierdute ca urmare a șantajului. Îmi asum responsabilitatea de a găsi o soluție după referendum”, a mai declarat premierul Alexis Tsipras.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf