Alexandru Dimitriu, candidat USR la alegerile parlamentare, a vorbit despre creșterile de prețuri, marți, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și a acuzat Guvernul că nu a luat măsuri pentru stăvili inflația.
Întrebat despre scumpirea alimentelor, el a spus: „Este o dovadă că stabilitatea a dat roade, dar nu pentru populație, ci pentru ei, că s-au menținut la guvernare și la toate beneficiile. Tot timpul sunt bani pentru alte lucruri, dar în niciun caz nu sunt bani astfel încât să oprești inflația, că și inflația asta poate să fie stăvilită dacă iei anumite măsuri”.
„Poți să faci niște investiții. Poți să oprești anumite cheltuieli. Poți să faci inclusiv plafonări, dar să știți că plafonările acestea pot să fie benefice dacă sunt limitate în timp, adică o lună, două, și trebuie gândite cu multă atenție, că, altfel, intrăm într-un socialism din acela accentuat”, a continuat Alexandru Dimitriu.
„Întrebau colegii de la PNL, cum de ne spuneți nouă că suntem socialiști? Păi faceți parte dintr-un guvern care a luat numai măsuri socialiste. Plafonarea asta, la ASE, în anul I de facultate, te învață foarte clar, nu poți să stabilești tu, guvern, prețul unui bun, pentru că distorsionezi nu doar palierul acela al bunului respectiv, ci o plajă întreagă – și asta s-a întâmplat. Ai reușit să ai mămăliga mai ieftină, de exemplu, dar s-au scumpit detergenți. Păi și acum tu vii tot cu o astfel de propunere și eu nu am văzut PNL să se ridice din ședința de guvern când se aprobă o astfel de măgărie și să spună, nu, până aici!”, a mai declarat Alexandru Dimitriu.