Ajutorul financiar solicitat de Spania va majora datoria publică la 78,5% din PIB. Rajoy: „Am făcut presiuni pentru obținerea ajutorului”

Ajutorul financiar solicitat de Spania va majora datoria publică la 78,5% din PIB. Rajoy: „Am făcut presiuni pentru obținerea ajutorului”
Foto: guardian.co.uk

Ajutorul financiar de până la 100 de miliarde de euro solicitat de Spania în vederea recapitalizării băncilor va majora datoria publică cu 10%, de la 68,5% la 78,5% din PIB. Totodată, dobânda împrumutului va afecta deficitul bugetar, care a atins pragul de 8,9% din PIB anul trecut.

Premierul spaniol Mariano Rajoy susține că el este cel care a făcut presiuni asupra partenerilor europeni pentru obținerea ajutorului financiar, și nu invers cum se specula în presă.

„Nimeni nu a făcut presiuni asupra mea, nu ştiu dacă trebuie să spun acest lucru, dar eu am fost cel care a făcut presiuni, pentru că am dorit o linie de credit necesară rezolvării unei probleme importante”, a declarat Rajoy.

Șeful Executivului spaniol consideră că prin reformele adoptate de Guvernul pe care îl conduce s-a evitat o „intervenție externă” în ecomia țării.

Dacă nu am fi făcut ceea ce am făcut în ultimele cinci luni, ar fi avut loc o intervenţie în economia Spaniei”, a spus premierul spaniol.

Rajoy susține că Executivul a cerut miniștrilor de Finanțe din zona euro să acorde un ajutor financiar mai mare decât cel estimat de FMI pentru restructurarea sectorului bancar, în vederea asigurării unei „plase de siguranță” suplimentare.

Ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, a anunţat sâmbătă la Madrid că Spania intenţionează că ceară finanţare europeană pentru sistemul bancar.

Împrumutul va fi acordat prin intermediul Fondului spaniol pentru Restructurarea Băncilor, responsabilitatea rambursării revenind Guvernului condus de Rajoy.

La doar șapte luni de la câștigarea alegerilor, premierul spaniol a fost nevoit să renunțe la încercarea de recapitalizare a băncilor fără ajutor extern.

Încă de la îneputul crizei în 2008, Spania a făcut cel puţin patru încercări de reformare a băncilor, fapt care a dus la înăsprirea prevederilor referitoare la provizioane şi încurajarea fuziunilor.

Potrivit oficialilor FMI, abordarea graduală a reformelor a permis ca băncile vulnerabile să submineze stabilitatea financiară. FMI va supraveghea restructurarea băncilor din Spania, însă nu va contribui cu fonduri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`