SUMĂ FABULOASĂ! Cât plătește statul, lunar, asistaților social
Statul a plătit, în mai 2018, peste 55,76 milioane de lei pentru ajutorul social, valoarea medie fiind de 272,01 lei de persoană, informează Agerpres.
De acest ajutor au beneficiat 205.007 de oameni, cei mai mulţi din judeţele Dolj – 12.860 persoane, Bacău – 10.337 persoane, Buzău – 10.261 şi Galaţi – 9.243.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj – 336,77 lei, Braşov – 326,17 lei şi Mureş – 311,46 lei.
De asemenea, în mai 2018, au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui ajutor în sumă de 195.180 lei.