AFP: Economia românească a fost luată ostatică de criza politică
După doi ani de recesiune severă, România părea pe calea cea bună pentru reluarea unei creșteri durabile, chiar dacă modestă, dar criza politică din vârful statului care se eternizează fragilizează economia și amenință să alunge investitorii, conform unei analize făcute de jurnaliștii AFP, citată de HotNews.
Premierul Victor Ponta a oferit asigurări miercuri că guvernul, aflat la putere din mai, ca continua să lucreze pentr a asana finanțele publice și pentur a privatiza marile companii energetice și de transport, așa cum s-a angajat în fața Fondului Monetar Internațional și a Uniunii Europene.
Numeroși analiști subliniază însă că economia este „înghețată,” luată ostatică într-un război fără milă care durează de peste o lună între coaliția de centru stânga a lui Ponta, Uniunea Social Liberală și președintele de centru drepata Traian Băsescu, supus unui proces de destituire, mai relatează AFP, conform HotNews.
„Economia este gripată, banii nu mai circulă, administrația este blocată, toate deciziile importante sunt amânate și marile contracte înghețate,” a rezumat analistul economic Doru Lionachescu, de la Capital Partners.
Prima victimă a acestei crize, moneda locală, leul, s-a depreciat cu circa 5% în câteva săptămâni, o depreciere care va antrena creșterea prețurilor, în special la combustibil și gaze.
Previziunea de creștere economică, fixată la 1,5% la începutul anului, dpuă 2,5% în 2011, a fost și ea revizuită în scădere în jurul cifrei de 1%, afectată și de seceta din țară.
Respectat pentru discursul său moderat, guvernatorul băncii centrale Mugur Isărescu și-a exprimat public exasperarea în cursul acestei săptămâni, lansând un semnal de alarmă fațăde instabilitatea politică: „Depindem de piețele internaționale care ne vor penaliza drastic,” subliniase el.
În acest climat tensionat, investitorii nu își mai ascund nici ei îngrijorarea, în timp ce fluxurile de capital extern se prăbușesc.
„Criza politică și instabilitatea pe care o generează ar putea determina anumiți investitori să își amâne deciziile privind investițiile în România,” explică o sursă diplomatică occidentală.
„Problema este de a ști cum vor reacționa companiilegermane care doresc să investească în această țară față de situația în curs,” adaugă și Annika Pattberg, de la Germany Trade and Invest, care subliniază că societățile doresc un „sistem judiciar stabil și transparent.”
Marți, negociatorul FMI Erik de Vrijer s-a declarat „îngrijorat” de riscul ca turbulențele politice să pună în pericol realizările din ultimii ani, rod al unei severe cure de austeritate.
„Este important pentru guvern să se concentreze asupra priorităților macroeconomice, să continue politicile bugetare stricte și reformele car esă permită economiei să crească mai rapid,” a subliniat oficialul FMI, care va oferi săptămâna viitoare diagnostiucl Fondului asupra stării de sănătate a economiei românești.
„Din nefericire, guvernul se concentrează pe dispute politice,” își exprimă regretul analistul financiar Aurelian Dochia, care notează că intențiile afișate de executiv pentru lansarea economiei nu au fost urmate de măsuri concrete, mai scriu jurnaliștii AFP, citați de HotNews.
„Oamenii politici nu își dau seama cât de dramatică e situația atât în România cât și pe plan internațional,” adaugă el. Cu atât mai mult cu cât economia românească este strâns legată de zona euro. „Lucrul pe care trebuie să-l evităm înainte de toate este să ne săpăm propriul nostru mormânt, or exact asta suntem pe punctul de a face.”