Adrian Vasilescu (BNR): O inflaţie de 5% este mică pentru România

Adrian Vasilescu (BNR): O inflaţie de 5% este mică pentru România

Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), consideră că inflaţia de 5% prezentată în raportul trimestrial al BNR este mică pentru România.

”Practic 5% pe an este o inflaţie mică pentru România. Am avut ani cu 30% inflaţie pe lună. Ultima inflaţie cu 30% pe lună a fost în martie 1997. De atunci a tot scăzut, am ajuns la inflaţie cu o cifră şi la inflaţia cu 2%. Să sperăm că în a doua parte a anului viitor se îndreaptă lucrurile şi inflaţia revine la nivelurile din vara acestui an. (…) La noi salariile sunt mici pentru că productivitatea este mică. Cererea agregată negativă este un rău necesar pentru că mai ţine în frâu inflaţia. Comercianţii chiar dacă şi-ar dori din suflet să ridice preţurile nu pot să o facă”, a spus Vasilescu, potrivit Agerpres.

Problema inflaţiei este foarte importantă pentru starea socială a unei ţări, pentru bunăstarea ei, pentru că, la urma urmei, în condiţiile în care preţurile cresc, are de suferit venitul fiecăruia.

”Inflaţia este un indicator pentru starea de spirit a populaţiei şi pentru bunăstare. Dacă punem în balanţă inflaţia şi preţurile trebuie să înţelegem că inflaţia, potrivit definiţiei acceptate pe plan mondial, înseamnă creşterea generalizată a preţurilor de consum, deci o medie a tuturor preţurilor, iar la noi cade bine acest îndemn de a fi atenţi la preţuri pentru că vedem că din mii şi mii de preţuri facem inflaţie prin creşterea câtorva”, a mai precizat consilierul guvernatorului.

Potrivit lui Adrian Vasilescu,  prognoza tinde spre o inflaţie ceva mai calmă în a doua parte a anului viitor.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`