Adrian Negrescu, despre creșterea inflației: Cred că vom fi din nou campioni europeni la creșteri de prețuri. În august să ne așteptăm din nou la scumpiri (VIDEO)

Adrian Negrescu, despre creșterea inflației: Cred că vom fi din nou campioni europeni la creșteri de prețuri. În august să ne așteptăm din nou la scumpiri (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

Adrian Negrescu, analist economic, a comentat creșterea inflației, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Dan Gabor, și a declarat că în august ar trebui „să ne așteptăm, din păcate, din nou la scumpiri, inflația să rămână peste 5%”.

Adrian Negrescu, pe B1 TV, despre creșterea inflației

Întrebat ce stă la baza creșterii, analistul economic a explicat: „Păi, în primul rând, era de așteptat această evoluție «pozitivă», ca să zic așa, a inflației, adică creșteri de prețuri, pentru că să nu uităm că noi de la 1 iulie am pus gaz pe focul creșterilor de prețuri, odată cu majorarea accizei la carburanți, care a dus prețurile la benzină și motorină peste 7,5 lei – și, bineînțeles, creșterile astea de prețuri la carburanți s-au văzut în toată economia. Pe de altă parte, am avut creșterea salariului minim pe economie tot de la 1 iulie și să nu uităm că am băgat și niște taxe noi în prețul gazelor de a crescut și prețul gazelor în această perioadă”.

„Spuneați dumneavoastră de medicamente, de servicii poștale, de detergenți. Eh, dacă ne uităm pe scumpirile din luna iulie, vedem că s-au scumpit inclusiv apa și salubritatea, nu mai vorbesc de articolele de igienă, de îngrijire medicală, până și chiriile au crescut cu 10,3%, semn că, într-adevăr, economia nu a ieșit din această zonă inflaționistă, dimpotrivă, e posibil ca pe viitor prețurile să continue să crească, iar asta ne afectează pe toți în egală măsură pentru că e vorba de puterea de cumpărare”, a adăugat Adrian Negrescu.

Adrian Negrescu: Cred că vom fi din nou campioni europeni la creșteri de prețuri

Întrebat despre evoluția prognozată pentru luna viitoare, analistul a spus: „Păi, în primul rând, cred că vom fi din nou campioni europeni la creșteri de prețuri. Luna trecută am pierdut acest nedorit loc, au fost belgienii în prim-plan, noi am fost pe locul 2. Probabil luna asta revenim pe primul loc, iar în august să ne așteptăm, din păcate, din nou la scumpiri, inflația să rămână peste 5%”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)