Contribuabilii din UE ar putea fi nevoiți să plătească 23 de milioane de euro pe an pentru a salva o schemă de pensii pentru sute de foști parlamentari europeni. Înalți oficiali ai Parlamentului European încearcă să salveze fondul de pensii al instituției, care se confruntă cu un deficit de 308 milioane de euro. Ba mai mult, fondul ar putea rămâne fără bani în 2024, a relatat Irina Petraru, vineri dimineață, la Știrile B1 TV.
Întrebat despre această situație, analistul economic a explicat: „Este o situație apărută ca urmare a unui simplu fapt economic. Acum 14 ani, acest fond de pensii n-a mai primit bani. De ce? Pentru că contribuțiile parlamentarilor, adică ce plăteau ei din salariile lor de parlamentari pentru acest fond de pensii, au fost sistate”.
„Eh, acest fond n-a mai putut să funcționeze – are vreo o mie și ceva de foști parlamentari care beneficiază de pensii de pe urma lor – pentru că n-a mai avut surse de venit. Banii care erau în fondul respectiv, investiți la bursă, investiți în diverse plasamente, n-au mai făcut atât de mult profit în așa fel încât să susțină, practic, finanțarea pensiilor acestor câteva sute de parlamentari europeni”, a continuat Adrian Negrescu.
„În momentul de față, se pune problema ce facem cu acest fond de pensii, îl închidem sau îl continuăm? Eh, și cred că se va merge pe o continuare a plății pensiilor acestor oameni și fiecare stat, inclusiv România, va trebui să contribuie la plata acestor pensii speciale ale unor parlamentari de acum 20-30 de ani”, a adăugat el.