Adrian Câciu (PSD), ministrul Finanțelor, a declarat, după ședința de Guvern de vineri, că începând din 1 ianuarie TVA la energia termică scade la 5%. Măsura este valabilă în perioada sezonului rece, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru instituții și școli. Și TVA pentru locuințe va scădea.
„De la 1 ianuarie 2022, pe perioada sezonului rece, TVA la energie termică va fi de 5% pentru consumatorii casnici și pentru instituții publice și școli.
O altă măsură așteptată a fost TVA redus la 5% pentru locuințele cu pragul care ajunge la 140.000 de euro. Se acceptă TVA de 5% pentru achiziția unei singure locuințe.
La plafonul de 90.000 de euro nu există condiționare cu privire la numărul de locuințe”, a declarat Adrian Câciu.
Tot după ședința de Guvern, ministrul Finanțelor a mai spus că a fost aprobată Ordonanța de Urgență ce prorogă unele termene și măsuri fiscale.
Această OUG îngheață salariile în sistemul public. „Din perspectiva legii salarizării, avem o prorogare aplicării legii 153, cu excepția a două sectoare – Sănătate și Educație”, a spus Câciu.
El a mai precizat că prin adoptarea acestei OUG se face la buget o economie de 87 de miliarde de lei.
În 2022, deficitul pe cash va fi 5,84%, a mai precizat ministrul Finanțelor.