Adrian Bența, analist economic: Este posibil să avem o recesiune și să fim atinși de o criză economică. Trebuie să ne păstrăm economiile și să alocăm cheltuielile care ne sunt necesare (VIDEO)

Adrian Bența, analist economic: Este posibil să avem o recesiune și să fim atinși de o criză economică. Trebuie să ne păstrăm economiile și să alocăm cheltuielile care ne sunt necesare (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

Este posibil să avem o recesiune și să fim atinși de o criză economică, a declarat analistul economic Adrian Bența, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru.

Adrian Bența, pe B1 TV: „Este posibil să fim atinși de o criză economică”

Întrebat la ce să ne așteptăm, analistul a explicat: „Noi nu vrem să îi speriem pe telespectatorii noștri, dar le recomandăm să fie foarte prudenți în perioada următoare, pentru că este posibil să avem o recesiune și să fim atinși de o criză economică. După cum ați precizat și dumneavoastră, nu este doar locală, nu este europeană, este mondială – și aș da un exemplu pe care l-am aflat săptămâna trecută tot din surse publice, comenzile făcute de Statele Unite, de americani, către companiile producătoare din China au scăzut cu circa 30% față de perioada anilor anteriori.

„Cu alte cuvinte, este o reducere a consumului mondial. Prin urmare, este foarte posibil ca undeva în primăvara viitoare, lunile martie, aprilie, să vedem și asupra econonomiei noastre mai mult decât astăzi aceste efecte negative, iar per ansamblu cred și eu că are dreptate comisarul european, că doar toată lumea vede că a crescut prețul la energia electrică și la utilități, iar biețile firme, mai ales cele mici și mijlocii, abia mai răsuflă”, a continuat el.

Întrebat care ar fi sfaturile pentru populație, Adrian Bența a adăugat: „Din punctul meu de vedere, aici trebuie să fim raționali și nici să trecem la partea cealaltă, de «Hagi Tudose». Trebuie să ne alocăm cheltuielile asupra a ceea ce este strict necesar, și nu asupra unor bunuri pe care le vom abandona pentru o anumită perioadă de timp. Să vă dau un exemplu, nu că aș avea ceva, Doamne, ferește, că și eu folosesc un telefon mobil de ultimă generație, dar să presupunem că dacă ne dorim un telefon, atunci să cumpărăm unul pe care să îl folosim pe o durată de timp mai îndelungată, și nu să ne plictisim de el și să cumpărăm altul când apare noul model”.

„Trebuie să avem un comportament rațional, să ne păstrăm economiile, să alocăm cheltuielile care ne sunt necesare, și mai ales pentru acele persoane care au timpul, care au capacitatea, dacă pot să aibă o a doua sursă de venit, este binevenită”, a mai spus analistul economic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`