Aderarea la euro începe să semene cu trecerea munţilor cu o autostradă: “Toată lumea o reclamă şi croieşte planuri, însă aceasta, în mod absolut „miraculos“, nu înaintează cu niciun pas concret”

Aderarea României la euro pare o iluzie. S-au preconizat mai multe date de-a lungul timpului, dar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră că și ținta 2019 nu mai este fezabilă.

“Înainte de stabilirea unei date, e nevoie de o foaie de parcurs stabilită prin consesn național”, a spus Isărescu.

În acest context, jurnalistul Sorin Pâslaru este de părere că “aderarea la euro începe să semene cu trecerea munților cu o autostradă”.

“Toată lumea o reclamă şi croieşte planuri, însă aceasta, în mod absolut  „miraculos“, nu înaintează cu niciun pas concret”, spune jurnalistul.

Într-un editorial pentru Ziarul Financiar, acesta scrie că “drumul spre o economie  dezvoltată este mult mai lung decât se credea în 1990”.

“Este a treia  amânare a aderării la euro a României, după ce iniţial a fost vorba de 2015, apoi de 2019.  Acum se vorbeşte de 2022 – 2023”, afirmă Pâslaru.

Deşi România îndeplineşte cele cinci criterii de la Maastricht privind dobânzile pe termen lung, datoria publică, inflaţia, deficitul bugetar şi cursul de schimb, iată că se consideră că acestea nu mai sunt de ajuns.

“Acum se vorbeşte de un al şaselea indicator, şi anume PIB-ul la paritatea puterii de cumpărare, aflat astăzi în România la 55% din media UE.

Se spune că România nu poate adera la UE cu un nivel atât de jos, faţă de ţările baltice, Slovacia sau Slovenia, care au avut la momentul aderării 64-65% PIB/locuitor la PPP din media UE.

Dar dacă acest indicator ar fi fost atât de important, probabil că ar fi fost inclus  printre criteriile de la Maastricht”, explică Pâslaru.

De fapt, aderarea la euro este, ca şi aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO, mai degrabă o decizie politică decât una economică.

“România are nevoie de euro mai repede decât 2022-2023”, este de părere Pâslaru.

“Spre deosebire de toate celelalte ţări din Europa de Est, România are cel mai mare număr de cetăţeni „scufundaţi“ în spaţiul economic al UE, adică plecaţi să muncească în ţările UE, raportat la numărul de cetăţeni locali.

Jumătate din economia locală este în mâinile companiilor străine, care au circa un milion de salariaţi, adică un sfert din numărul total de angajaţi. Axul major al activităţii economice – băncile, energia, industria – este controlat de companii din Europa de Vest. Resurse naturale – petrol, gaz, păduri – la fel. 

Ca în cazul pieţei bancare şi financiare, în lipsa jucătorilor locali, ce-a mai rămas românesc este doar supravegherea. Dar şi aceea va fi în curând făcută de la Bruxelles/Frankfurt.

Salariaţii români şi activele româneşti sunt deja europene. Trecerea la euro nu va face decât să consfinţească această preluare”, conchide jurnalistul.